„Tot ce înseamnă creșteri de salarii în sectorul bugetar vor avea loc o dată pentru toți care sunt parte a acestui sistem. Asta a fost și logica atunci când s-a spus foarte clar că întregul sistem bugetar trebuie să aibă majorarea salarială de la același moment”, a afirmat Teodorovici, întrebat care va fi decizia la rectificarea bugetară asupra salariile demnitarilor.
El a precizat că impactul bugetar a fost unul mic în cazul ordonanței de mărire a indemnizațiilor demnitarilor.
Ministrul a punctat că orice măsură adoptată mai devreme de 1 ianuarie 2016, inclusiv reducerea TVA la 19%, „clar” are un impact bugetar.
„În funcție de ceea ce aprobăm în 28 iulie la rectificare, vom vedea exact dacă, de când vom putea aplica asemenea măsuri”, a spus Teodorovici.
El a menționat că „în mod sigur” Guvernul va aloca la rectificare fonduri substanțiale pentru investiții, în primul rând pentru contractele aflate în derulare.
„Ce pot să vă spun referitor la rectificare în mod sigur este că tot ce înseamnă investiții se va bucura de o alocare financiară substanțială. Tot ce înseamnă contracte aflate în derulare, în special, vor primi bani pentru a fi finalizate cât mai repede”, a adăugat ministrul.
Fiind întrebat din nou dacă Guvernul va majora salariile demnitarilor de la 1 august, în cazul în care vor fi bani disponibili la rectificare, sau va lua decizia odată cu legea salarizării, Teodorovici a spus că ministerul realizează toate calculele și scenariile, iar decizia va fi luată ulterior.
„Ca minister de Finanțe, vom face scenariile și calculele necesare pentru a vedea care dintre aceste variante va fi la rectificare adoptată de către Guvern și vom vedea atunci care este decizia”, a conchis ministrul.